Agafia Cebotari, născută in 1927 in Saharna, r-l Rezina

In acest interviu, Agafia Ivanova Cebotari, taranca moldoveanca, vorbeste despre deportarea si impuscarea familiilor de evrei din satul unde a crescut. De asemenea, isi aduce aminte de un convoi de evrei care este trecut Nistrul in Transnistria.

Cebotari se prezinta mai intai cu numele de fata: Spatari, apoi cu numele dupa casatorie; mentioneaza ca s-a nascut in 1927, in satul Saharna, raionul Rezina si ca acolo traia la inceputul razboiului; spune ca in sat locuiau 4 familii de evrei; Dudiel si Haika locuiau aproape de ei si aveau o fata si doi baieti; isi aminteste ca baietii erau atunci in Armata Sovieta; mentioneaza o alta familie, care traia in mijlocul satului si avea un magazin; spune ca familia aceea traia bine si avea o fata, Fira; o atentioneaza pe intervievatoare ca i-a povestit deja de Fira, cum soldatii romani si germani au pus-o sa se plimbe prin sat cu o piatra pe cap; stie ca erau germani de la batranii din sat si ea insasi i-a auzit vorbind o alta limba; mentioneaza o a treia familie care era mai saraca; aminteste in final pe Leiba [Leiva] cu sotia care nu aveau copii si locuiau la marginea satului unde aveau un magazin mare, frumos.

Descrie cum toti evreii au fost luati de la casele lor si adunati intr-o singura cladire; spune ca de acolo erau scosi in fiecare zi la munca, sa culeaga tutun de exemplu; spune ca trebuiau sa lucreze ca si taranii care au lucrat pentru ei; povestese cum intr-o zi au fost adunati si li s-a spus ca vor fi dusi inapoi in tara lor; isi aduce aminte ca au fost dusi in directia Cernăuţiului pe un drum prin padure si langa o prapastie au fost opriti sa manance; povesteste cum au fost impuscati de la spate cu mitralierele si aruncati in prapastie, cu exceptia a 2 dintre ei: Leiba [Leiva] si inca o persoana, nu-si aminteste numele, care au fugit; nu stie cum au reusit sa fuga, daca i-au mituit pe soldati sau au avut noroc; spune cum fugarii s-au aratat in sat si apoi au trecut in Transnistria, iar de atunci nu mai stie ce s-a intamplat cu ei.

Se intoarce la momentul cand au fost adunati evreii intr-o cladire; spune ca de acolo ii duceau in fiecare zi la munca; spune ca nu mai aveau voie sa mearga la casele lor; aminste din nou de Fira; povesteste cum 2 soldati inarmati au pus-o sa mearga prin sat cu o piatra pe cap; spune ca fata era cam de 14-15 ani si ca a vazut-o doar de la distanta, pentru ca nu avea voie sa se apropie; descrie apoi cu toti evreii au fost adunati in strada intr-un convoi si li s-a spus ca vor fi dusi inapoi in tara lor; isi aminteste cum plangeau si tipau; spune cum Haika i-a dat mamei ei un brat de lumanari sa le aprinda pentru sufletele lor; spune ca apoi a auzit de la oamenii din sat ca au fost dusi pe jos pe drumul prin padure, spre Cernăuţi, unde langa o rapa i-a dat jos sa manance si de la spate i-a impuscat si i-a aruncat in rapa; spune ca erau multi oameni adunati in strada, pentru ca se intelegeau bine cu evreii, dar ca nu aveau voie sa se apropie de ei; spune ca imprumutau bani si unelte de la evrei; zice ca in perioada cat au stat inchisi intr-o cladire erau permanent paziti si nu erau decat dusi si adusi de la munca si ca mancau din lucrurile pe care le avau cu ei; spune ca despre impuscarea din padure stie de la cei 2 evrei care au reusit sa fuga, respectiv de la oameni din sat care au vazut; spune cum cei 2 evrei au fugit atunci cand i-au oprit sa manance, si apoi au venit si povestit in sat; spune ca dupa aia ei au fugit in Transnistria si de atunci nu i-a mai vazut; imentioneaza insa ca i-a intalnit dupa razboi pe cei doi 2 fii lui Dudiel, in Chişinău.

Aminteste de un satean pe nume Alexandru Cornovan care a ascuns pentru cateva luni un baiat al unei familii, pentru a-l proteja; spune cum politia a aflat si l-a luat pe baiat; spune ca baiatul era cam de 20 de ani si avea 6 degete la o mana; zice ca fost dus de 2 soldati, cu mainile legate la spate, pe drumul prin padure; i se pare ca aceasta s-a intamplat candva toamna; nu stie ce i s-a intamplat lui Cornovan; povesteste ce s-a intamplat cu proprietatile evreilor; spune ca in casa lui Smil [tatal Firei] a continuat sa fie magazin multa vreme si ca in casa familiei de la marginea satului s-a facut bar; nu stie ce s-a intamplat cu lucrurile familiei mai sarace; spne cum casa si magazia lui Dudiel s-au paraginit de la sine; spune cum parintii discutau ca satenii luau lucruri din casele parasite, insa ei nu au luat niciodata nimic.

Povesteste de un alt convoi care a fost trecut Nistrul in Transnistria; spune cum unii sateni, printre care si fratele ei, erau mobilizati de o saptamana cu carutele si caii pe celalalt mal al Nistrului, unde asistau la deportarea evreilor; spune ca intr-o zi trebuia sa treaca podul cu mancare pentru fratele ei; spune ca erau multi oameni adunati langa pod, unde un convoi de evrei era urcat intr-un paron [nu sunt sigura de sensul acestui cuvant moldovenesc, poate fi un fel de feribot]; zice ca erau multi evrei, cam 300-400, paziti de soldati romani si germani; isi aduce aminte ca in paron oamenii erau tinuti dupa gratii; nu poate spune daca i-au trecut pe toti deodata sau in mai multe ture; isi aduce aminte cum plangeau si tipau si mamele isi aruncau copiii peste bord in disperare; spune cum satenii ii gaseau apoi pe malul Nistrului inecati sau impuscati; spune ca ea insasi a auzit impuscaturi si a avzut cadavre care ajungeu pe Nistru pana la ei in sat; spune ca au stat si au privit cam 2-3 ore cand au fost alungati de soldati; zice ca nu le-a dat voie sa treaca Nistrul in ziua aceea, numai a doua zi; spune cum evreii aveau bagaje si multi copii cu ei, dar ea nu a cunoscut pe nimeni; zice ca nimeni nu avea voie sa se apropie si sa vorbeasca cu ei; zice ca inapoi acasa soacra i-a povestit cum a vrut sa le arunce ceva de mancare cand au trecut prin fata casei, dar nu a avut voie; crede cum convoiul acela era din Rezina; zice ca nu purtau semne sau simboluri specifice.

Revenind la povestea celor 4 familii de evrei, Cebotari este intrebata daca a auzit impuscaturi; zice ca nu, deoarece padurea era departe, la ca. 30 km; nu stie mai multe, pentru ca era foarte tanara atunci; zice ca nici in alte zile nu a auzit impuscaturi; ce stie a auzit de la oamenii din sat.

Acest interviu a fost realizat de Diana Dumitru in 2006 în cadrul United States Holocaust Memorial Museum's Moldova Documentation Project

Versiunea video aici https://collections.ushmm.org/search/catalog/irn45455