Metodologia istoriei orale

Recomandări metodice  

La baza procesului de cercetare după metoda Istoriei orale este interviul. Înainte de a purcede la un astfel de exercițiu (aparent nu prea dificil) cum este un interviu, este nevoie de o muncă prealabilă și ceva cunoștințe de bază despre cum se comportă oamenii, care răspund la întrebările intervievatorului.

Să începem de la al doilea factor. Este necesar să cunoaștem că memoria omului este selectivă, nu prea stabilă și nu păstrează toată informația despre trecut. De asemenea urmează să avem în vedere că de rând cu memoria putem avea de afacere cu așa numita ”post-memorie” (autorul conceptului Marianne Hirsch) – o informație care omul a obținut-o de la alții, dar o percepe ca o parte a propriei memorii. Memoria și post-memoria în egală măsură este valoroasă pentru cercetător. Totodată trebuie să avem capacitatea de a le deosebi.

Pe de altă parte, respondentul, din varii motive, poate în mod intenționat să denatureze faptele – din frică, din dorința de a apărea într-o lumină mai favorabilă, din intenția de a ascunde ceva, etc. Toate aceste lucruri trebuie de avut în vedere în procesul de intervievare, a analizei și redactării textului interviului.

O altă problemă poate fi bariera psihologică dintre intervievator și interlocutorul lui. Oamenii, după cum se cunoaște, sunt diferiți și nu totdeauna între ei se stabilesc relații de încredere reciprocă. Un inteviu ideal în domeniul ”Istoriei orale” este un interviu dintre doi oameni care au deplina încredere unul față de altul. De aceea o sarcină primordială este să poți provoca la interlocutor încredere și dorința de a vorbi. Dacă interviul merge ”cu scârț” rezultatele, de regulă, nu sunt satisfăcătoare.

Pentru succesul unui interviu este de asemenea important să iai în calcul caracteristicile individuale ale repondentului  - vârsta, experianța de viață, principiile, viziunile, etc.

Lucrul prealabil și etapele efectuării unui interviu.

1. Întrebările pentru interviu trebuie să fie pregătite din timp. Cercetătorul trebuie să cunoască foarte bine întrebările sale și contextul istoric al evenimentelor, despre care are intenția să discute cu respondentul. Altfel discuția poate să ieșuieze. La prima întîlnire cu respondentul este necesar de al convinge și inspira prin descrierea importanțeq sarcinei ce stă în fața lui pentru reconstruirea trecutui. Urmează să-l faceți cunoscut cu întrebările, pentru ai permite să treacă prin prima lor evaluare emoțională, să se gîndească asupra răspunsurilor.

2. Indiferent de tema interviului primele cîtevai răspunsuri urmează să se refere la personalitatea respondentului: Numele, prenumele, locul și data nașterii, informații despre părinți, iar dacă ține minte și despre rude mai vârstnice, profesiile, ocupațiile lor, etc. Numele, prenumele, data nașterii și ocupațiile fraților, surorilor. Toate aceste lucruri sunt importante pentru identificarea mia precisă a respondentului și a familiei lui, pentru o întelegere mai bună a contextului istoric, iar în anumite cazuri – pentru determinarea direcției noilor cercetări.  

3. La ce temă nu ați fi vorbit cu respondentul se recomandă să organizați șirul întrebărilor în ordine cronologică: de la naștere, copilărie spre prezent, cu focusare asupra perioadelor (temelor), care prezintă un interes sporit. Chiar dacă intervievatorul este interesat într-un epizod anume din biografia respondentului (a fost martor, participant la vreun eveniment, etc.), în interviu trebuie să-și găsească locul și informații biografice – data de naștere, educația, pregătirea profesională, etc.

4. Pentru intervievator sunt prețioase și răspunsurile respondentului, care nu se referă la tema principală a interviului. De aceea sunt dorite întrebări (pot fi diferite în dependență de tema interviului), răspunsurile care aruncă lumină asupra atitudinii respondentului față de anumite evenimente sau fenomene istorice și/sau curente. Eu, de exemplu, pe toți respondenții din proiectul ”Deportările din 1949” îi întrebam despre atitudinea lor față de puterea sovietică, Prerestroka lui Gorbaciov și despre cei mai fericiți ani din viața lor. Astfel de elevente sociologice îmbogățesc cercetarea.

5. În ajunul desfășurării interviului este necesar de pregătit tehnica (dictofonul sau alte aparate de înregistrarea a sunetului, aparatul de forografiat, camera de luat vederi, etc.), pentru a fi singur că ea nu va colapsa în timpul interviului.

6. Etapa următoare – interviul propriu zis. Pentru desfășurarea acestuia se recomandă alegerea unui loc liniștit și separat. Interviul nu poate să aibă loc în prezența altor oameni sau într-un local aglomerat. Este necesar ca nimeni să nu audă discuția d-stră cu respondentul, ea trebuie să fie o dicuție ”tet-a-tet”. Respondentul trebuie să se ”deschidă” în amintirile sale despre trecut. Iar pentru asta este necesar ca nimeni să nu intervină în procesul discuției. De asta mult depinde calitatea materialului obținut.

7. Important este să faceți o fotografie (mai multe dacă este posibil) a respondentului, care pe urmă vor fi plasată pe prima pagină a înterviului descifrat și publicat.

8. Avînd în vedere popularitatea metodei multimedia, inclusiv în cercetările istorice, de rând cu audio se salută și întregistrarea video a interviului. Asta, în primul rând dublează înregistrarea (dacă sunt probleme cu dictofonul, interviul va fi salvat de camera de luat vederi, care înregistrează și sunetul), dar și în viitor va permite folosirea înregistrării video în procesul de popularizare a cercetării prin producerea de spoturi, a filmelor documentare , etc.  

9. Trebuie de avut grija ca tehnica instalată să nu deranjeze interlocutorul, să nu arate Ea trebuie să fie instalată în așa mod ca să nu sustragă atenția respondentului, altfel răspunsurile lui (ei) pot fi nesincere, incomplete.

10. În  cadrul discuției pot fi puse și alte întrebări, nu numai cele pregătite din timp. Important este ca ele să nu aibă un caracter sugestiv (să nu sugereze un anumit răspuns), ci să fie întrebări de precizare. Evitați impunerea respondetului a anumitor evaluari, dar să fiți sigur că toate răspunsurile lui sunt clare și pot fi întelese. Intervievatorul trebuie să se comporte corect și reținut chiar dacă nu este de acord sau chiar indignat de răspunsurile interlocutorului. Încercați să nu exprimați reacția d-stră la răspunsurile sau reflecțiile inacceptabile pentru d-stră. Străduiți-vă să nu întrerupeți respondentul, nu întrerupeți povestirea lui (ei).

11. Întrebările intervivatorului nu trebuie să se transforme în propriile lui reflecții. Răspunsurile trebuie să fie clare și pe întelesul respondetului.

12. Nu ignorați răspunsirile neinformative sau chiar greșite, ele pot oferi informații prețioase despre personalitatea respondentului, memoria lui (ei), experiența, etc. Rugați-l (o), dacă nu este împotrivă, să aducă la întâlnirea cu d-stră (sau să vă arate acasă la el (ea), dacă interviul se desfășoară acolo) forografii sau alte lucruri memorabile pentru respondent. Întrebați-l pe respondent despre ele pentru ai revigora memoria.

13. După desfășurarea interviului în mod obligatoriu mulțumiți-i respondentului pentru informația oferită. Fixați data și locul desfășurării interviului, numele respondentului.

14. Munca de mai departe este legată de transcrierea interviului, i.e. transformarea înregistrării audio (video) în text scris. În timpul trascrierii, care este cea mai meticuloasă muncă și cea mai lungă etapă a procesului, este necesar să reproduceți toate cuvintele și expresiile respondentului fără a supune textul unei redactări gramaticale și literare  

15. La sfârșitul textului indicați data și locul desfășurării interviului, numele inervievatorului, autorului trascrierii și traducătorului în cazul în care a fost nevoie de tradus textul în altă limbă.

16. În cazul în care se planifică publicare interviului, utilizarea lui (integral sau parțial) în lucrări științifice, publicistice, în opere de artă, în cadrul expozițiilor, în producerea de filme, spoturi, etc., se recomandă, întru evitarea neînțelegerilor și conflictelor, solicitarea acordului scris (în formă liberă) al respondentului pentru o astfel de utilizare a materialului.