Miciu Sidor, născut in 1923 in Butuceni, Romania (astăzi Moldova), spune că a văzut cadavrele evreilor in râu; evreii forțați să lucreze in ghetoul din Șoldănești; condițiile de viață în ghetou; violența anti-evreiască comisă de trupele române; și un eveniment în care trupele române i-au ars de vii pe bărbați, femei și copii evrei.
Q: Vă rog să ne spuneţi numele dumneavoastră.
A: Sidor.
Q: Şi de familie?
A: Miciu Sidor Vasivici.
Q: Spuneţi-mi când v-aţi născut. În ce an v-aţi născut?
A: 23 mai, 14 mai anul 1923, 14 mai.
Q: Şi unde?
A: Aici în sat.
Q: În satul Butuceni.
A: Da.
Q: Înainte de război aţi trăit aici în sat?
A: Aici.
Q: Şi când a început războiul, vă amintiţi ce s-a întâmplat cu evreii de aici?
A: Ne-o ridicat pe noi din sat i-o luat numa pe ăştia tineri i-a luat în lagăr.
Q: Cine?
A: Nemţii.
Q: Când?
A: În 44 primăvara.
Q: Dar înainte de asta în 1941 ţineţi minte ce s-a întâmplat cu evreii?
A: Am văzut tot. Pe la stânga aşa pe acolo, era cu pielea, erau pârliţi. La
Şoldăneşti am văzut cum era evreii, era ghetou, tot lagăr şi băteau piatră pentru _____
şi erau doi mai bătrâni şi trei sau patru copii care era un mal ______ tot am văzut
asta, astea care le-am văzut eu.
Q: Dar cei care pluteau pe râu de unde ştiaţi că sunt evrei?
A: Aşa se povestea aşa se spunea, că i-au dat pe râu.
Q: Şi în lagăr puneau piatră, pavau drumul.
A: În lagăr bătea piatră _______. Cu care erau pavate drumurile ______ Da. _____
Era pavat cu piatră măruntă. Şi îi bătea şi i-a încărcat, dar slabi, flămânzi, goi ____,
vai de capul lor cum era…
Q: Şi cine-i păzea, ţineţi minte?
A: Cine, nemţii îi păzea.
Q: Soldaţi nemţi.
A: Soldaţi nemţi, da. I-a scos vreo nouă sute dacă nu mai mulţi, erau mulţi, erau
mulţi. Pe toţi i-au îngrămădit şi i-au dus în lagăre, în ghetoul acela, nu lagăr, aici e
ghetou.
Q: Unde era ghetoul?
A: La Şoldăneşti, era ghetou unde i-a îngrămădit pe dânşii.
Q: Şi aceia despre care spuneţi că i-aţi văzut acoperiţi cu pământ…
A: Da, că nu s-a mai văzut. Nu i-a mai putut scoate nimeni, cum era înalt aşa, mai
înalt decât casa. Şi avea groapă unde săpau, îi băgau în groapă aşa şi dupaia a
acoperit-o de sus. Erau doi soldaţi români care au dat malu peste dânşii, peste
oamenii aceia.
Q: Şi oamenii aceia erau…
A: Evrei.
Q: Erau îmbrăcaţi?
A: Îmbrăcaţi, şi cu copii, vreo trei patru copii aşa, ei 13 14 ani aşa. Copiii lor. De
acolo nu i-a mai scos nimeni n-o mai ieşit.
Q: Dumneavoastră unde eraţi când aţi văzut asta?
A: Cum ca la poartă la noi aşa eram de departe.
Q: Şi mai era şi altă lume cu dumneavoastră, eraţi singur?
A: Nu, eram singur.
Q: Şi soldaţii au plecat după aceia?
A: Da, ei s-au dus de tot. Nu avea cine să-i scoată de acolo, sute de tone de mal
acolo…
[Inregistrarea brusc se intrerupe]
Acest interviu a fost realizat in 2004 în cadrul United States Holocaust Memorial Museum's Moldova Documentation Project
Versiunea video aici https://collections.ushmm.org/search/catalog/irn517839