Vasile Stoian, născut in 1926 in Olăneşti

În acest interviu, Vasile Stoian, localnic din Olănești și membru al armatei sovietice în cel de-Al Doilea Război Mondial, își amintește arestarea și deportarea evreilor din regiunea sa peste Nistru. El vorbește despre comportamentul soldaților români față de cei arestați, descrie modul în care evreii erau transportați prin sate și reacțiile sătenilor față de aceștia. De asemenea, își amintește un incident legat de evadarea unui evreu din satul natal, cu ajutorul unuia dintre săteni, precum și de prinderea și pedepsirea ulterioară a acestora.

Stoian vorbește despre nașterea sa în satul Olănești, în anul 1926, și își amintește că în timpul războiului, s-a aflat în armata rusească; povestește că între 1941 și 1944, a rămas în satul natal, asistând, odată cu începerea războiului, la adunarea evreilor din satele învecinate pe malul Nistrului și ulterior, la deportarea lor; spune că a văzut personal evreii adunați pe malul Nistrului, deoarece acolo se afla punctul de strângere a pâinii de către armata rusească; își amintește că evreii au fost arestați și conduși pe malul Nistrului de către soldații români, întrucât germanii trecuseră mai departe, spre URSS; spune că a văzut, în zile diferite, de cel puțin șase sau șapte ori convoaie de evrei trecând prin centrul satului, spre un pod (poron), unde urmau să fie trecuți Nistrul; explică modul în care erau escortați evreii, aceștia având cu ei căruțe și călătorind în acestea sau pe jos, păziți de aproximativ trei sau patru soldați români, însă mergând liberi, nefiind legați; își amintește că unii evrei aveau și vaci legate de căruțe; spune că de obicei, erau aduse aproximativ cinci sau șase familii de evrei într-un convoi, urmate de încă trei sau patru, în aceeași zi; povestește că soția sa a văzut grupuri de evrei care întârziaseră noaptea în drumul lor și care s-au culcat pe lângă gardurile caselor din Olănești; explică faptul că știa că în grupurile de deținuți se aflau evrei întrucât sătenii auziseră acest lucru de la alte persoane; povestește că la poron, pe ambele maluri ale Nistrului, evreii arestați așteptau și până la două zile venirea altor grupuri, pentru a se aduna mai multe persoane.

El povestește că a văzut aproximativ o sută de persoane adunate pe malul Nistrului, păzite de către soldații români; explică faptul că nu li se puneau la dispoziție mese și scaune, ei trebuind să se odihnească pe jos; detaliază comportamentul soldaților români față de deținuți: evreii nu erau legați, fiindu-le permis, în special copiilor, să meargă la niște livezi din apropiere și să culeagă fructe, pe care le aduceau apoi rudelor; își amintește că existau și bătrâni, și femei, printre deținuți, unele având copii foarte mici, de un an sau doi; revine la descrierea convoaielor care treceau prin Olănești, amintindu-și că de obicei treceau în jur de trei sau patru căruțe, cu douăzeci, până la treizeci de evrei; spune că, deși nu a încercat să vorbească personal cu cei arestați, aceștia comunicau cu alte persoane, cerând apă sau pâine, întrucât unii dintre ei se aflau pe drum de trei sau patru zile; descrie convoaiele, explicând că de obicei, evreii aveau cu ei obiecte personale, aflate în căruțe; spune că își amintește vecini și cunoscuți din sat, care le-au oferit evreilor apă și mâncare, niciunul dintre aceștia nemaifiind în viață; povestește că soldații români opreau convoaiele pentru a li se aduce evreilor apă și mâncare; revine la comportamentul soldaților români față de evrei, amintindu-și că în timpul șederii pe malul Nistrului, acestora li se dădea voie să trimită copiii la săteni, pentru a cumpăra mâncare; spune că știe acest lucru de la rude, care i-au povestit că unii evrei și-au trimis copiii cu bani la ei, pentru a cumpăra brânză, lapte și pâine; menționează faptul că sătenii le ofereau copiilor produse și fără plată, spunând că el însuși nu a acceptat niciodată bani de la aceștia; descrie trecerea podului de către convoaiele de evrei: în general, pe pod încăpeau două sau trei căruțe, și treizeci sau patruzeci de evrei, de câte două sau trei ori pe zi; spune că după trecerea Nistrului, evreii erau încolonați și conduși mai departe; menționează că la trecerea Nistrului, evreii erau însoțiți de aproximativ doi soldați, alții rămânând cu restul convoiului; spune că evreii treceau Nistrul cu tot cu animalele pe care le aduseseră cu ei și menționează un eveniment legat de trecerea pe pod a unei căruțe cu două vaci legate de ea; își amintește că evreii deportați vorbeau in dialectul moldovenesc, fiind ridicați din satele din apropiere de Olănești, unde trăiau între trei și șase familii; spune că știe acest lucru deoarece avea rude în satele din apropiere și îi cunoștea pe unii dintre evreii arestați, deși nu își mai amintește numele acestora; își amintește însă satele din care erau unii dintre evreii pe care îi cunoștea și care fuseseră arestați: Carahasani, Antonu [posibil comuna Antonești, deoarece se învecinează cu Olănești și cu localitatea amintită anterior, Carahasani], Bilhorod-Dnistrovskyi.

El își amintește că în Olănești existau aproximativ unsprezece familii de evrei, care au fost arestate și deportate peste Nistru; spune că, deși nu a văzut personal cum i-au luat pe oameni din casele lor, i-a recunoscut la Nistru, printre ceilalți evrei adunați acolo; își amintește că un singur evreu din Olănești a reușit să scape de arestare, ajutat de unul dintre săteni, care l-a ascuns într-o grămadă de paie și l-a dus la câmp, lânga un iaz, unde a locuit câteva săptămâni într-un bordei acoperit cu stuf; descrie cum persoana care l-a ascuns acolo îi aducea de mâncare în căruță, în acest interval de timp; își amintește că după câteva săptămâni, evreul care scăpase s-a întors în sat, continuând să se ascundă, însă că un alt sătean l-a văzut și a raportat acest lucru șefului de post; își amintește că evreul și persoana care îl ascundea au fost arestați, apoi legați și urcați întro căruță și duși spre Bilhorod-Dnistrovskyi; menționează însă că ei nu au ajuns la destinație, ambii fiind împușcați într-o râpă, la aproximativ douăzeci de km de Olănești; spune că acest lucru i-a fost povestit de către unul din cei patru fii ai celui care l-a ascuns pe evreu, familia fiind informată despre moartea sa de către o persoană care a fost martoră la execuție; își amintește numele celui care l-a ascuns pe evreu: Petricenko Alexei; menționează că, în urma acestui incident, soldații români îi hărțuiau constant pe fiii lui Petricenko, acuzându-i că ar mai putea ține ascunși și alți evrei; spune că familia acestui sătean susținea că singurul care a știut despre evreul ascuns a fost Petricenko, ceilalți membrii neavând niciun amestec; menționează că deși evreii auziseră înainte de a fi arestați că vor fi deportați din satele lor, niciunul nu a încercat să se opună. 

El comentează întrebarea legată de existența unor prieteni sau colegi evrei; spune că avea un coleg de clasă evreu, pe nume Oskar Schmil [Schmiel], precum și unul german; spune că evreul a fost arestat și deportat din Olănești împreună cu familia sa, înainte ca evreii din satele din apropiere să fie aduși în coloane; își amintește o conversație avută cu acesta cu doar câteva zile înainte de a fi ridicat de către soldați; redă cuvintele colegului său evreu, care auzise de la alte persoane că toți evreii urmau să fie scoși din sat, neștiind însă ce urma sa se întâmple cu ei; menționează că la aproximativ două luni de zile după arestarea evreilor și a colegului său, înainte de a se reîncepe școala, tânărul german din clasa sa i-a spus că se mută în Germania împreună cu familia; își amintește un eveniment întâmplat în urma deportării evreilor din sat: un soldat din armata română a observat un cârd de gâște umblând libere prin sat, un sătean invitându-l să ia din ele, deoarece ar fi aparținut unor evrei care fuseseră arestați; descrie cum soldatul și-a aruncat casca în gâște, rănind două dintre ele și luându-le pentru a le mânca împreună cu alții; menționează că sătenii din Olănești nu se atinseseră de gâștele sau animalele evreilor care fuseseră arestați, acestea umblând libere prin sat; spune că nu știe ce s-a întâmplat cu lucrurile evreilor deportați după ce au fost strânse de către soldații români, însă își amintește că aceștia nu au distrus casele celor arestați, ele fiind folosite pentru a găzdui soldații care treceau prin sat; menționează că, deși în Olănești și în Basarabia în general existau mulți rromi, aceștia nu au fost persecutați în niciun fel; își amintește că numai rromii din România au fost deportați la Bug, auzind de la alte persoane că unii au fost văzuți întorcându-se de acolo pe jos sau cu trenul, prin Binderi.

Acest interviu a fost realizat în cadrul United States Holocaust Memorial Museum's Moldova Documentation Project