Verdeș (Drumea) Maria, a.n. 1936, or. Nisporeni

Dna Verdeș, prezentați-vă, vă rog. Povestiți-ne despre familia dstră, părinți, frați?

Apoi, am numai un singur frate, ... ne-o ridicat în 49, că unul murise și-o rămas numai cu mama.

Dar tatăl nu era?

Nu era, nu-l mai țin minte... numai atâta știu, că cu românii casa a fost unde-i ATB-ul cel vechi (baza auto-a.t.) , acolo la vale... și mai țin minte că era un iaz mare.  Acolo aveam vie – un hectar și șaptezeci de ari, când ne-o ridicat, acolo s-au făcut case...

V-au ridicat când?

În 1949... când ne-au ridicat, eu făcusem 2 clase, atâta la școală am învățat...

D-stră din ce an sunteți?

Din 1936...

Când v-au ridicat, aveați 13 ani... v-au luat împreună cu mama și fratele d-stră... Și spuneți c-ați avut în vale șes, hectare, pământ?

Da , un hectar și șaptezeci de ari în capătul iazului... Și când am venit noi, casa noastră era cum am lăsat-o... Și când a auzit c-am ajuns, o femeie de-a lui Bouroș, nu știu cum îi zicea, s-a dus și s-a apucat de stricat casa.

O s-ajungem și la timpul când v-ați întors... Dar acuma vă rog să-mi spuneți dacă ați mai avut ceva în afară de pământ la gospodărie? Ce țineți minte?

Țin minte c-am avut curci... păsărăraie... Am avut vacă, îmi amintesc că vaca ceea m-a târât... se numea Floreana. A vândut-o mama chiar înainte de a ne deporta. Când ne-o ridicat, am avut păsări multe. Am avut și cai... La șase iulie deja erau pepeni (castraveți – a.t.), erau roșii, ca și acum...

Și d-stră țineți minte ziua aceea?

Țin minte c-a fost noapte, pe la orele trei, au înconjurat casa, mama plângea, ne-au trezit și noi amândoi cu fratele pe lângă mama. Nu ne-au lăsat să luăm nimic cu noi, doar rufele... N-am avut nici cu ce ne înveli la drum...

Când au venit militarii în sat, cine a mai fost în afară de ei? Oameni din sat au fost cu ei?

Ei, nu mai țin minte, dacă toți plângeam, răcneam... Era un răcnet și o nevoie... Primarul satului trebuia să fi fost, că mama zicea de Toader Geantă, că mai apoi venea pe la noi. Mama i-a zis să-i dea Dumnezeu sănătate!

Unde v-au dus?

La Bucovăț ne-au încărcat în tren... în vagoane pentru vite...

Cum vă amintiți drumul spre Siberia?

A fost unul foarte greu. Care-a și murit în tren, femeile nășteau..., ei, multe întâmplări. De la noi din vagon a murit un băietan și ce s-a făcut mai apoi cu el nu știu. Noi am fost cu alde Ciochină, cu Gheorghe a lui Simion Ciochină.

Spuneați că de acasă n-ați luat nimic... În drum vă dădeau ei de mâncare?

Eee... vai de datul cela de mâncare! Mai bine să n-ajungă nimeni niciodată! Numai lacrimi... atâta! Toți plângeau, ne aduceau câte-o strachinuță de terci de ovăs, c-avea să murim.

Dar cât a durat drumul? Cam când ați ajuns și unde-ați ajuns?

Vreo trei săptămâni... Am ajuns tot vara..., la Krasnoiarsk. Până acolo a mai staționat trenul și femeile se duceau afară pe de o parte a trenului, bărbații pe de altă parte. Când am ajuns acolo, au scos toți oamenii din tren, pe bărbați i-au luat și le-au pus câte-o sârmă pe gât și i-au dus la baie, sârma pentru ca să agațe hainele pe ea... Toți au făcut baie, bărbații deoparte, femeile în altă parte și copiii tot aparte... ne era rușine să ne dezbrăcăm... Mai apoi, bărbații au ieșit pe-o ușă, noi pe altă ușă și ne-am urcat în tren... Și abia atunci s-au liniștit femeile, c-am ieșit din baie, că era o baie mare și se gîndeau că poate să ne facă ceva acolo. Asta a fost la Krasnoiarsk. De acolo încă am mers până la Taișet, în regiunea Irkutsk, la kilometrul 117.

Când ați ajuns la Taișet ce s-a întâmplat?

Acolo era un lagăr mare cu gard de închisoare și ne-au pus pe toți la muncă, la demontat gardurile. În lagăr erau încăperi, barace cu-n pat jos și de-asupra lui alt pat... Era și sobă cu plită, dar trebuia s-aștepți mult și bine ca să fierbi acolo doi cartofi.

Prima iarnă cum ați supraviețiuit în baraca ceea?

Când am mers încolo, s-au făcut acte că noi lucram: și bărbații, și femeile. Și umbla unul – Gligorov, pe cal, cu un geamantan cu bani și scotea și dădea bani oamenilor, căruia îi părea c-a lucrat mai bine îi dădea 10 ruble, altor mai puțin. Femeile strângeau mușchi care se folosea la căptușirea pereților. Și noi copiii tot lucram, căram mușchi de acela tot o fugulița. Cum am ajuns în Siberia, la lucrul ăsta am muncit. Dar dacă am mai crescut oleacă, școală așa și n-am învățat, dar m-au pus la depozit ca numărător și măsurător, acolo aduceau cu tractorul copaci...

În Siberia ați mai frecventat școala?

Nu. Numai fratele. A mers și a absolvit 7 clase. Dar eu n-am învățat. Dar oricum, mă semnez și citesc puțin. Atunci mama m-a dat la niște ruși: el era electric, dar ea era contabilă în cadrul organizației care lucra cu deportații. Și acolo era deținută și femeia ceea care a împușcat în Lenin (Fani Kaplan), căci ea venea la doamna asta, cu al cărei copil stăteam eu. Era o femeie educată și de încredere... Dânsa (asasina lui Lenin – a.t.) mi-a povestit c-a fost foarte bine plătită pentru acest atentat, dacă tot până la urmă a fost prinsă. „Nu stau întemnițată, dar voi fi aici pân-la moarte...”.

Sunteți sigură că era Fani Caplan?

Da, da.

D-stră ați trăit chiar din prima iarnă în familia unde îngrijeați de copili?

Am apucat să trăiesc și-n baracă... Dar în toiul iernii, de unde s-a găsit femeia ceea (bielorusă era) și dânsa a cerut învoire pentru mine să merg la 24 km distanță de la locul nostru de aflare. Trăiau bine, căci peste tot dam de bani (ruble) și le strângeam și le puneam pe masă. Când veneau de la lucru, era totul gata, curățenie în casă, masa pregătită, copilul îngrijit, le făceam pe toate fugulița.

Odată a venit doamna și a văzut, a doua oară tot așa... rublele adunate pe masă frumos. Atunci m-a luat și m-a dus la magazin, m-a dezbrăcat în pielea goală și m-a îmbrăcat cum i-a plăcut ei. Cum se îmbrăca ea așa m-a îmbrăcat și pe mine. Curat, frumos... Mi-a luat haine de sărbători... Când a venit mama, ea a lăudat-o, spunându-i c-a crescut buni copii!

Și în fiecare seară vă întorceați în baracă?

Nu. Eu eram acolo, ședeam cu copilul... Aveam odăia mea deoparte și stam cu fetița, eu dormeam cu ea, dânsa avea șase luni. Cu timpul se deprinsese cu mine și am crescut-o...

După ce-a trecut prima iarnă ce s-a mai întâmplat? Ați făcut o altă casă?

Da, am făcut, dar nu o casă, ci un bordei... Și aveam loc și în preajma lui. Și fratele scotea o masă afară, pe ea punea un patefon...

Dar patefonul de unde?... L-a luat cu dânsul sau cum?

Nu... L-a găsit acolo. A lucrat și el destul. Fratele era mai mic cu doi ani decât mine. Lucra cu-n cal, triliovkă se numea, târâia cu calul cela lemne. El și la școală a învățat.

Mama unde a lucrat?

Mai întâi la mușchi, mai apoi, la strânsul crengilor din pădure, căci oamenii mergeau și tăiau copacii și erau multe întâmplări tragice, peste unii cădeau copacii și-i omorau, alții rămâneau schilodiți, calici, una de-a lui Triboi a căzut cu nasul într-un ciot ... Nevoie mare!... Erau încă copii și trebuiau să meargă cu topoarele la tăiat pădure... și trebuia să te păzești, să nu fii pe-aproape... să nu vină copacul peste tine. Iat-așa au lucrat ai noștri... Și de la un timp a început a ne plăti ruble mai multișoare pentru muncă, când a venit unul Zaharov. El a fost un om foarte învățat.

Zaharov a fost tot unul dintre deportați?

Da, tot unul deportat, adus de prin alte părți.

Am vrut să vă mai întreb de unde mai erau aduși oameni, în afară de Moldova?

Crezi că mai știu eu? Numai rusește se vorbea acolo!

Asta mai apoi, dar la început n-auzeați și vorbă ucraineană pe acolo?

Nu... Noi ne duceam la Novaci, acolo era un sat de ucraineni, haholi, cum îi numeam... Și ne duceam la ei să scoatem cartofi și ne dădeau câte un sac de cartofi pe zi... Ne-am dus și noi într-o bună zi și ne-a ieșit înainte o femeie, s-a bucurat mult de venirea noastră, ne-a luat la ea în casă, ne-am culcat noi acolo, două fete pe-un pat... Ia venit băietul noaptea târziu de pe la dansuri și o întreabă pe mamă-sa cine e în pat și dânsa i-a explicat că are fete la scos cartofii. Și a doua zi ne-am trezit și la muncă... le scoteam, le strângeam și ne-a dat câte-un sac de zi. Trebuia deja să găsim transport și să le aducem unde stăteam noi...

Rusa o cunoșteați?

Ba nu o cunoșteam deloc. Când ne ziceau: „Eшьте, ештье, досыто!”. Noi am înțeles să ieșim de la masă, ne-am ridicat de la masă și toată ziua am stat flămânde... Rusa am învățat-o de nevoie că lucram cu de-ai lor și trebuia să ne înțelegem. Mai apoi ne-am deprins și vorbeam numai rusește.

Anii următori au fost mai ușori? Ați trăit în bordei sau v-ați mutat în altă casă?

Am trăit în bordei nu mult timp, am luat și-am făcut casă cum au făcut și alții. Am luat oameni, am făcut casă, am acoperit-o frumos, au căptușit pereții cu mușchi, au lipit, mama a muruit, mai pe scurt, am făcut casă în toată legea. Dar am lăsat-o când am venit încoace. Acolo am reușit să ne învrednicim cu o vițică, mai aveam și capre, căci omul care-i învățat să muncească trebuie să aibă pe lângă gospodărie câte ceva.

Fratele d-stră a mers la școală și a învățat în limba rusă?

Numai în limba rusă a învățat. Mai apoi a mers la FZO ( школа фабрично-заводского обучения – а.т.) și de acolo deja nu putea scăpa, el a fugit de la FZO că nu-i plăcea. Ei, greu într-un cuvânt...

Iar d-stră ați lucrat toți acești ani?

Am lucrat... am și carnet de muncă! Mi-a trecut în ea în loc de 7 ani - 21.

Fiindcă calculau trei pentru unul?

Fiindcă am fost copil când munceam. Am dar ce rost are?...

În familie dicutați deportarea?

La început mama plângea, dar, mai apoi, ne-am deprins acolo și ne căutam de treabă și lucram... Când a venit ordinul...( că, iată, cutare și cutare, te duceai și ascultai când îi citea pe acei cărora le-a venit eliberarea, că nu la toți le venea și nu la toți le permitea să se întoarcă în sat ), ne-au dat documente și am venit înapoi în Moldova.

Ați avut ceva bani adunați?

Am avut... Am venit iarna și ciubotele noastre le-am bâcșit cu parale. Mama, fratele și eu, toți am venit cu bani. Ce să spun minciuni? Am vândut și văcuța...

Cum era numele d-stră atunci?

Era Drumea. Acum e Verdeș, după soț... Am mai avut încurcătură și cu actele, căci au ars, mama nu s-a dus să le caute... Și acuma când au cătat băieții ăștia să mai facă niște documente, s-au ciocnit de probleme.

Când m-a născut pe mine, mama s-a dus la Vărzărești. Unde să mergi cu copilul nebotezat? Acuma te poți duce și-n altă țară, dar atunci nu.

V-ați născut pe timpul românilor.

Da. Și pe mine m-au pus în porecla Neagu. Mama din familia ei e Mânăscurtă... Ei au fost mulți în familie, mama-i din 1913, mai mulți frați au fost și ea cea mai mică în familie. Și-au trăit și frații ei foarte mult... Unul a avut un ginere primar...

Dar ce s-a întîmplat cu tatăl d-stră?... Mama nu v-a povestit despre el?

Era când să merg în clasa întâia. Noi eram trei copii. Și el lucra, ca și fiul meu, ca polițist la români. Era jandarm. Și, când au venit rușii... (eu parcă-l văd pe dânsul), el era în casă și când au intrat rușii, l-au lovit cu baioneta, căci îl aflase că a fost polițist, l-au luat și nu i-au mai dat drumul, nu l-am mai văzut. Asta a fost în 40. Aveam patru ani, dar parcă văd ca acum!

Când ați venit din Siberia, în ce an a fost?

În 56 am venit și am tras la un frate. Din 49 pân-în 56 am stat acolo. Am venit iarna, înainte de Crăciun, ne-am oprit la Vărzărești la fratele mamei și mai apoi am mers la Nisporeni... Mai apoi, a scos vaca dintr-un navestru mătușa și noi l-am muruit, l-am lipit și ne-am mutat în navestrul cela și, mai târziu, ne-am făcut și casă acolo.

Dar cea s-a întîmplat cu casa d-stră?

Nu ne-au dat-o înapoi, deși s-a păstrat  în stare bună... Peste o lună au distrus-o. Au stricat-o cei care ședeau în ea. Nici loc nu ne-au dat pe acolo. Au dat-o cred că de la primărie unei femei și ea s-a făcut stăpână acolo. Ea a stricat casa și a făcut acolo alta.

Ce atitudine aveau oamenii din Vărzărești față de dstră după ce v-ați întors?

Trăiam bine cu toți. M-au început a lua fetele și băieții în companiile lor... Ne ajutau în primul timp, care cu-n șip cu ulei, care cu ce...

Dar cu puterea cum vă împăcați? Cu șefii?

N-am avut cu nimeni nimic... Ne-au dat loc de la pravlenie (cîrmuirea colhozului – a.t.). Eu m-am dus să lucrez în colhoz.

Și ce-ați lucrat în colhoz?

La colhoz am văzut că pe deal iese prost și m-am dus la fermă. Mama nu-mi permitea, dar am mers tocmai la Șoldănești  și-am lucrat la vaci și în permanență am fost pe tabla de onoare. Am lucrat mult și bine, deja la pensie am dat de greu, dar mă mai ajută băieții.

Cei din sat știau că ați fost deportați? Vă întrebau ceva? Discutați cu ei despre asta?

Nu se prea vorbea despre asta... Oamenii spuneau că și ei au dus-o greu. Ziceau: „Tu ai fost ridicată și ai dus-o greu, dar și noi am dus-o greu aici!”. Le-au luat la oameni pământurile atuncea, și-au fost și ierni grele atunci.

D-stră când v-ați căsătorit?

În 1963... Și am fiică din 64... Bărbatul mi-i din Cristești... am venit aici și ne-am făcut casă...

Soțul d-stră a fost membru de partid? D-stră?

Nu!... N-a fost ... și nici eu n-am fost!

În comsomol tot n-ați intrat?

Nu, căci n-am învățat la școală... Mă chemau ei câteodată..., dar nu...  Îmi amintesc: când a murit Stalin, boceau toți, țipau și urlau și mașinile, și sirenele... La înmormântarea lui au stat toți drepți cinci minute neclintiți. Se părea că-i sfârșitul lumii. După ce s-a dus el, s-au schimbat toate...

Cum era după moartea lui Stalin?

N-am mai luat noi așa în seamă, dar chipurile mai bine a fost. El era mai aspru. Ca și într-o gospodărie, când e unul mai aspru e greu, dar când e mai omenos, te dai unul după altul și merge...

Dar când v-ați întors, mama d-stră ce sentimente avea față de cele întâmplate cu familia dstră?

Nu purta ură-n suflet! Îmi amintea cum Andrei Ivanovici (președintele de colhoz în anii 70-80 – a.t.) venea la noi și-i zicea mamei: „ Lele Dene, să nu-ți dea în cap să tai astăzi cucoșul, că-i sâmbătă! La lucru!”. Vasile Tulbure, Dumnezeu să-l ierte, că era brigadier... „Măi, Vasilică, măi... azi îs Rusaliile, măi!”... „Timite-le la mine! Dar ieșiți la lucru!”... Și-n ziua de Rusalii a pățit-o el... Ni se spunea să ieșim la lucru și o făceam...

Putem spune că după ce v-ați întors ați avut o viață obișnuită, în rănd cu lumea?

Da, așa a fost! M-am deprins cu fetele..., cu băieții...

Ați început din nou de la zero, nu?

Ei dă să spun numaidecât... nu eram eu în rând cu ăștia. Tu când ai venit, să zicem așa, ai luat-o de la lingură... câte la casă-ți trebuie să ai, căci cum n-ai da pe toate nu le poți lua... Dar când am venit noi, la ce-am venit? La o lingură și haina care-o ai pe tine. Am luat-o și noi de la talpă. Avea mama o găină și pe aceea i-a cerut fratele s-o pregătească pentru o petrecere cu prietenii, și mama așa și a făcut, dă, să intre în voie copiilor... Mai apoi a început a ține câte un purceluș, mai apoi o scroafă care să fete mai mulți purceluși. Cu timpul am început a ne ridica. Câte oleacă. Foarte mult e greu să te ridici, să ajungi mare gospodar, dar puținul e al nostru!

Limba moldovenească ați păstrat-o în Siberia?

Da, am păstrat-o, n-am uitat-o.... Dar o vorbeam oleacă stâlcit... știi... cam ne râdeau... Asta pentru că acolo am vorbit mai mult rusește. Dar în familie, în casă, numai moldovenește. Dar dacă te prindeau că vorbeai altfel decât rusește pe stradă sau în locurile publice? Se uitau la noi și ne strâmbau că, adică, vorbim limba noastră...

Când a venit Gorbaciov la putere, a început perestroika mai lucrați încă?

Da. Lucram atunci încă... Acum am ajuns la pensia de 900 de lei. Îmi mai trimite fata, mă ajută...

Vă mulțumesc mult pentru acest interviu interesant.

Interviu și redactare literară de Alexei Tulbure

Transcriere de Nadine Chilianu

Interviu din 11 august 2012

Transcrierea din 15 octombrie 2012