Bogdan Valeriu, născut in 1928 in Tîrgul-Vertiujeni, Basarabia (astăzi r-l Floreşti RM)

Valeriu Bogdan vorbeşte despre satul în care locuia înainte de izbucnirea războiului, un sat locuit în proporţie de 90% de către evrei şi expune situaţia economică prosperă a acestora. Apoi vorbeşte despre venirea jandarmilor în sat în anul 1942 şi despre înfiinţarea lagărului de concentrare. Dă detalii despre viaţa şi condiţiile vitrege din lagăr: evreii nu aveau mâncare, haine, mobilier, încălzire. Relatează deportarea evreilor după 4 sau 5 luni de zile.

Intervievatul îşi spune numele, prenumele, data (21 sept 1928) şi locul naşterii (Târgu Vecojeni); îşi aminteşte că înainte de război, satul era locuit în proporţie de 90% de evrei, populaţia creştină fiind compusă din 30-40 de familii; comentează traiul comun al evreilor cu creştinii – se înţelegeau foarte bine şi se ajutau unii pe alţii; prezintă satul în care trăiau – sat foarte bogat, cu multe prăvălii care aparţineau evreilor; prezintă şcoala din sat – în clasă erau 30 de elevi, el fiind singurul creştin; limba de predare la şcoală era română;

vorbeşte despre începutul războiului, regretă că nu işi aminteşte data exactă când a început; relatează evacuarea evreilor din sat la sfârşitul lunii iunie; îşi aminteşte cum familiile de evrei încercau să fugă cu bărcile pe râu (pe la Sorocu); evreii tineri din sat au reuşit să fugă, rămânând doar bătrânii şi bolnavii; vorbeşte despre sosirea autorităţilor (jandarmi) în sat şi despre împuşcarea a doi evrei; relatează cum evreii din sat au fost închişi în beciul postului de jandarmi, fără apă şi mâncare; işi aminteşte trecerea prin mijlocul satului a unei căruţe cu corpurile neînsufleţite ale unor evrei; menţionează că evreii omorâţi au fost îngropaţi într-o râpă; vorbeşte despre complicitatea sătenilor la omorul evreilor.

Menţionează procesul de judecată al unui complice la omorul evreilor, care după terminarea războiului a fost condamnat la 25 de ani de închisoare; vorbeşte despre lagărul din sat, înfiinţat în anul 1942 şi despre construirea unui drum pietruit care ducea la lagăr; menţionează că dupa 4 sau 5 luni de zile, evreii au fost deportaţi din lagăr, nu ştie însă unde; oferă informaţii despre condiţiile grele din lagăr, despre lipsa mâncării, a hainelor, a paturilor, a geamurilor, a uşilor; menţionează că evreii dormeau pe pământ şi se încălzeau la foc;

relatează cum evreii deţinuţi îşi vindeau lucrurile de valoare pentru a cumpăra mâncare într-o piaţă organizată special pentru ei; mărturiseşte că lagărul nu era pazit de jandarmi, ci de paznici români; işi aminteşte cum unii evrei mai pricepuţi lucrau ca şi croitori pe la casele de boieri din sat în schimbul mâncării, pe care o duceau apoi la famiile lor din lagăr.

Comentează cum în lagăr au murit foarte mulţi evrei; morţii erau îngropaţi într-un cimitir aflat în apropiere; zilnic erau îngropaţi cam 20-30 de morţi la grămadă într-o groapă comună; îşi aminteşte că drumul înspre şcoală trecea pe lângă lagăr; povesteşte cum impărţea din merindele sale pentru şcoală cu evreii care cerşeau la gardul lagărului; menţionează că evreii erau obligaţi să muncească la construcţia drumului pietruit; expune condiţiile vitrege de lucru şi modul în care evreii erau bătuţi de către paznici.

Acest interviu a fost realizat in 2004 în cadrul United States Holocaust Memorial Museum's Moldova Documentation Project